Astăzi 10.01.2017, câțiva băcăuani cu spirit civic și dorință de a sancționa activitatea Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, s-au adunat la biroul acestuia din Bacău, din Str. Nicolae Bălcescu nr. 5, pentru a depune solicitarea de demisie a acestuia, după ce V.C. a atacat la Curtea Constituțională legea 90/2001 a lui Adrian Năstase (PSD), ce interzice condamnaților penali să facă parte din Guvernul României, astfel transformându-se în accepțiunea celor prezenți, în avocatul personal al lui Liviu Dragnea, președintele PSD.
Întâlnirea nu a fost lipsită de incidente, cei prezenți fiind opriți de către jandarmul de serviciu și îndreptați spre București, deși acestuia i s-a explicat în mod clar că nu este o acțiune de protest violentă, ci se urmărește doar depunerea unor solicitări și înregistrarea acestora în mod oficial. De asemenea, solicitările au fost completate pe holul instituției, deoarece nu ni s-a permis accesul la un birou, astfel fiecare a completat cum a putut, pe pereți, genunchi sau marginile de marmură ale clădirii.
În final, în urma insistențelor noastre de a discuta cu un reprezentant oficial al biroului din Bacău, am primit ajutor din partea doamnei Sîrghie Doina, coordonator ar biroului teritorial, care ne-a acceptat solicitările și le-a înregistrat în mod oficial.
Scopul acestei acțiuni a fost de a atrage atenția Avocatului Poporului că suntem nemulțumiți de felul în care își desfășoară activitatea, acordând foarte puțină atenție cetățenilor și deosebit de multă grijă politicienilor acuzați sau condamnați pentru diferite ilegalități, astfel i-am solicitat să elibereze postul pentru cineva care pune interesul cetățeanului pe primul loc.
Demersul nostru a fost în acord cu cel realizat astăzi în București, unde s-au depus cele peste 120.000 de semnături strânse prin petiția online a celor de la de-clic.ro și dorește să demonstreze că și băcăuanii sunt nemulțumiți de activitatea Avocatului Poporului și că reacționăm atunci când considerăm că activitatea unei instituții lasă de dorit.
Printre cei prezenți s-au numărat și Președintele Asociației de Pensionari din Bacău, domnul Petcu Constantin dar și cadre didactice cunoscute mediului educațional băcăuan cum este domnul profesor Constantin Topală.
Mulțumim băcăuanilor de 10 care au spus da invitației noastre și ne exprimăm încrederea că dacă se va impune, data viitoare vom fi și mai mulți.
Și nu uitați, băcăuanilor le pasă!
Cu respect,
Dorin Chirilescu
Alina P.
10 ianuarie 2017 at 17:18Băcăuani de nota 10! Bravo!!
Ovidiu
10 ianuarie 2017 at 23:07Felicitari bacauanilor si tuturor celor care fac sau au facut acelasi lucru!!! D-ul Victor Ciorbea ar trebui sa fie AVOCATUL POPORULUI si ar trebui sa se comporte / actioneze ca atare dar daca nu este….
2017 la final. Ce am făcut anul acesta? |
31 decembrie 2017 at 19:45[…] L-au “demis” pe Victor Ciorbea […]