sursa foto: portalinvatamant.ro
Chiar dacă suntem în plină campanie electorală, viața comunității continuă în același ritm, acum controlat și de o pandemie care ne reglementează din ce în ce mai mult stilul de trai.
Este deja cunoscută bâlba autorităților locale privind alocarea de fonduri pentru măști și dezinfectant pentru copiii băcăuanilor care vor începe peste câteva zile noul an școlar, dar sunt deja de notorietate și discuțiile generate de conducerile școlilor care, într-un fel sau altul, ajung să ceară, culmea, tot părinților, să contribuie cu bani proprii pentru aceste materiale destinate protecției micuților.
Conform informațiilor din spațiul public, există trei scenarii de începere a cursurilor:
- Verde
- Galben
- Roșu
În data de 7 septembrie se așteaptă un comunicat oficial din partea DSP cu privire la cel aplicat pentru județul Bacău.
Indiferent de scenariu, vor trebui aplicate câteva măsuri:
- Asigurarea distanțării fizice;
- Purtarea măștilor;
- Aplicarea de măsuri de igienă.
Interesant este că din discuțiile de pe grupurile comitetelor de părinți, a apărut informația că anumite conduceri de școli au cerut sprijinul acestora în ce privește achiziția unui număr de 1600 de buc măști lavabile ce vor fi împărțite copiilor, dar și a panourilor de plexiglass (pepsiglass pentru unii), care oricum ca și valoare depășesc resursele alocate de părinți asociațiilor de profil.
Ce propun?
- Școlile să facă proiectele de solicitare a finanțărilor și să le înainteze Primăriei Bacău, fără a mai cere bani din partea părinților, fapt ce este ilegal.
Administrația publică locală este responsabilă de asigurarea finanțării pentru aceste materiale, astfel fac un apel public către părinții care se regăsesc în aceste situații, să le solicite persoanelor din conducerile unităților școlare să întocmească documentația necesară pentru a primi fondurile respective.
De asemenea, pe anul 2020, partidele politice, aflate acum în plină campanie electorală, au primit de la bugetul de stat următoarele sume:

https://finantarepartide.ro/wp-content/uploads/2020/03/Subventii-partide-politice-martie-2020.pdf
- În situația în care fondurile alocate vor fi insuficiente pentru achiziționarea materialelor de protecție sus-menționate, propun ca toate partidele politice din lista celor de mai sus, care au primit bani de la bugetul național drept finanțare, să doneze măcar 10% din sume spre completarea achiziției totale pentru toate școlile din Municipiul Bacău.
Cu respect,
Dorin Chirilescu
Candidat independent la Primăria și Consiliul Local Bacău
