Cele mai importante subiecte din 2019 – Dorin Chirilescu (Spirit Civic)

De când m-am apucat să scriu pe blog, la final de an mi-am făcut un obicei: să realizez o trecere în revistă a celor mai importante activități organizate în anul curent.

Sunt secvențe din viața personală pe care le rememorez și le evoc cu ajutorul literelor, pentru că autoevaluarea rămâne după părerea mea, unul dintre principalele elemente ce ne pot spune ce facem bine și ce nu, ce putem îmbunătăți.


Am prezentat în ședința Consiliului local Bacău un proiect ce ar putea elibera aproape 500 de locuri de parcare de pe străzile municipiului

Exasperat de lipsa locurilor de parcare din oraș și continuând campania de susținere a modernizării Oborului din Șerbănești pe care primarul Cosmin Necula dorește să îl scoată de sub jurisdicția orașului Bacău, pregătind o mutare a acestuia pe aria comunei Letea Veche, am luat din nou atitudine.

Am decis să merg în ianuarie 2019 la prima ședință de consiliu local pentru a le prezenta un proiect conceput și redactat de mine, care ar putea elibera aproape 500 de locuri de parcare de pe străzile municipiului Bacău.

http://spirit-civic.ro/2019/01/31/propunere-pentru-eliberarea-a-aproape-500-de-locuri-de-parcare-din-bacau/
click pe titlu pentru mai multe informații…

Am rămas cu un gust amar după ce secretarul Popovici și o parte din executiv au încercat constant să mă împiedice să prezint proiectul, literlamente țipând și gesticulând în spatele meu, deși majoritatea consilierilor și-au manifestat interesul cu privire la informațiile respective.

O spun cu toată convingerea că asemenea cetățeni care calcă în picioare efortul unor cetățeni care și-au rupt din timp, au făcut cercetare, au elaborat și prezentat proiecte ce pot fi benefice pentru comunitate, nu au ce căuta în aparatul administrativ al unei societăți.

Voi continua să militez pentru păstrarea acestui târg sub incidența municipiului Bacău, deoarece este printre puținele obiective de acest tip care aduc bani la bugetul local (încasări lunare de aproape 1 miliard de lei vechi –  (aprox. 100.000 lei)


Am transmis în direct pe Facebook de pe șantierul centurii ocolitoare a municipiului Bacău

După apariția celebrei fotografii despre utiliajele care dispăruseră de pe șantierul centurii ocolitoare a municipiului Bacău, care a inflamat tot mediul online, m-am deplasat în trei puncte ale șantierului de unde am transmis live pe facebook imagini necenzurate pentru a-i informa pe băcăuani direct de la sursă:

Apoi am intrat în direct la B1TV pentru a povesti despre cele constatate și pentru a prezenta situația exact cum a fost surprinsă prin materialele video transmite în direct.

fotografie primită de la un prieten de pe Facebook

La câteva zile după eveniment, am revenit pe șantier să vedem dacă lucrările continuă sau fusese doar un show pentru camerele de luat vederi…


În aprilie 2019 am luat poziții publice și am scris despre încercarea primarului Cosmin Necula de a scoate târgul auto (Oborul Șerbănești) din administrarea municipală și mutarea acestuia pe raza comunei Letea Veche

http://spirit-civic.ro/2019/04/18/ce-se-va-intampla-cu-targul-din-cartierul-serbanesti/?fbclid=IwAR2mCcpHqOvv459uJi6tL-Z-7vJFNFobieEFSJSRe9UaJ3tuC9e0OiDMA9g

Majoritatea PSD din Consiliul Local care pe atunci susținea propunerile primarului a trecut proiectul de hotărâre.

La momentul respectiv, am încercat să ii adresez primarului câteva întrebări legate de proiect cu ajutorului unui consilier local, dar acesta mi-a răspuns că dacă am întrebări de pus, să vin să candidez și apoi să le adresez. Interesant.


Am fost din nou la datorie, reprezentant în secția de votare în cadrul alegerilor europalamentare, secție pe care s-a obținut un rezultat bun considerând că era una în care PSD a câștigat mereu.

1.USR-PLUS 210
2.PSD 135
3.PNL 126

După alegeri scriam că „am speranța că au înțeles câștigătorii că PSD + Pro România pot fi oricând câștigătorii reali, iar dacă Opoziția nu stă la aceeași masă pentru a constitui o strategie comună de dezvoltare a României, ne întoarcem de unde am plecat.

Votul a fost unul negativ, împotriva PSD, și nu pro un anume partid sau candidat.

E ca un cec în alb. Un 2016 reloaded.
Hai să fie multă înțelepciune și orgolii reduse pentru un bine comun.”

Băteam câmpii:)


L-am întrebat pe Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, de ce nu a existat niciun comunicat pe Tweeter despre vizita lui Klaus Iohannis din luna august la Casa Albă

După trei ore a apărut un comunicat pe contul de Twitter al Casei Albe 🙂



În septembrie, la rugamintea mai multor băcăuani, m-am deplasat împreună cu un prieten la locul avariei (Luncani) să vedem dacă debitul redus al apei curente de după anunțul finalizării reparației se datora unei noi avarii sau nu.

Din fericire, nu a existat o altă avarie.


În noiembrie am încercat să îi adresez o întrebare actualului președinte Klaus Iohannis, care anunțase public că în campanie electorală va dialoga cu cetățenii, jurnaliștii, cu societatea civilă, etc.

Din păcate, nu am reușit să adresez întrebarea în cadrul vizitei președintelui la Bacău. Nu mi s-a permis.

Rămân probabil în istorie ca singurul simplu băcăuan care a avut o întrebare pentru președinte, a scris pe blog despre asta, a scris cu o săptămână înainte Administrației Prezidențiale pentru a solicita posibilitatea adresării ei, a panicat vreo câțiva membri PNL cu prezența la ultimul eveniment de campanie a domnului Iohannis, pentru ca în final să primească un frumos pas😀

http://spirit-civic.ro/2019/11/13/domnule-presedinte-pot-sa-va-adresez-o-intrebare-in-cadrul-vizitei-de-la-bacau/


Bacăul a fost menționat în cartea “10 august” a domnilor Grigore Cartianu și Laurențiu Ciocazanu, care a fost lansată la târgul Gaudeamus din București

Relatarea mea despre evenimentele din 10 august 2018 a fost publicată în cartea celor doi autori, care cuprinde mărturii din toate colțurile țării ale celor care au participat la acele evenimente istorice.

http://spirit-civic.ro/2019/11/14/10-august-vazut-prin-ochii-unui-bacauan/

După un an de „bătut la cap”, am reușit să-i conving pe oamenii faini de la „România, te iubesc!” să pună și Bacăul pe harta orașelor vizitate pentru lansarea cărții „Ne facem bine”.

Am organizat evenimentul care a avut loc în Aula universității Vasile Alecsandri din Bacău, unde peste 100 de băcăuani au participat și format cea mai lungă coadă de autografe din ultima vreme pentru o lansare de carte.

http://spirit-civic.ro/2019/12/16/ne-facem-bine-cu-echipa-romania-te-iubesc-galerie-foto/

Vezi aici ce am făcut în 2018…

Vezi aici ce am făcut în 2017…

Vezi aici ce am făcut în 2016…

Hai că iar am scris mult.

Mulțumesc pentru răbdare și un an nou plin de bucurii și reușite!

Cu respect,

Dorin Chirilescu

4 comments
  • Andreea P.
    31 decembrie 2019 at 10:55

    Felicitări pentru activitate. Ești un exemplu pentru mulți!

    Reply
  • Codrin
    31 decembrie 2019 at 11:03

    Bravo!!! Mi-a placut mesajul pentru Trump

    Reply
  • Roxana
    31 decembrie 2019 at 11:18

    Eu încă nu știu cum mai ai timp sa mai faci și asa ceva. Felicitări pentru efortul tău!!!!

    Reply
  • Claudia S
    31 decembrie 2019 at 12:54

    Chiar am citit pana la final. Bravo bravo bravo!

    Reply

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.