Nu, poza nu e pentru a vă cere păreri despre jante sau altceva.
Nu e vorba nici de București, ci de Bacău, Capitala Tineretului din România.
Acum două seri, în drum spre sora mică pentru a-i da o mână de ajutor în de-ale casei, m-a pus Necuratu’ să o iau pe Prelungirea Bradului și cum era întuneric, am reușit să iau o ditamai groapă.
Azi am aflat cât mă costă paguba, astfel am zis să împart cu voi, poate măcar ocoliți strada.
Crăpa-le-ar obrazul de rușine Autorităților experte în organizat evenimente așa cum mi-a crăpat cauciucul de pe dreapta, care costă în jur de 500 de lei, informație care mi-a crescut tensiunea aproape de limite primejdioase.
Apoi măi băieți, vă place cu drone, cu poze, cu ce vreți voi…dar de noi băcăuanii… nix!
Nu vreți să știți câte mi-au trecut prin minte odată cu producerea evenimentului minunat, dar totodată nu pot să nu îmi pun întrebarea… câți alți băcăuani or mai fi pățit ca și mine?
Băi am tocit cuvântul ala #Schimb de pe bune că atunci când îmi vine pe limbă să îl rostesc în orice context, caut un sinonim.
E „pentru că automobile” și „pentru că E-on” și poate pentru că o lungim cu vorba poate ninge și o dăm și cu „nici condițiile de meteo nu ne ajută…”.
Vă spun sincer că nu cred că ar fi nevoie să închidem nici măcar o școală să trântim niște asfalt pe nenorocita asta de stradă hiper circulată, dar dacă ne-om apuca să strângem niște semnături poate vă înduplecați să ne eliberați de pericolele asfaltului în diferitele sale forme uniforme.
Acum vă întreb pe voi, le trimit factura? Sau rămâne vorba cu „…prefectura”…
Era să uit.
Oameni buni, dacă tot vă apucați să decupați din asfalt, puneți naibii niște semne de ocolire, că ferească sfântu’ poate mai vine vreunul grăbit și-o ajunge în vreo curte a unui potențial votant.
Drumuri bune prieteni.
Dorin Chirilescu