Traian Băsescu vine sâmbătă 26 martie la Ateneu – ora 11:00 pentru a sprijini candidatul MP la Primăria Bacău…
Legat de treaba cu bloggerii, iniţial am crezut că e doar un zvon, aşa că l-am contactat personal pe cadidatul Miscării Populare la Primăria Bacău, Constantin Scripăţ, care mi-a confirmat.
„-Nu, nu se poate să veniţi domnule Chirilescu. Aşa a decis organizaţia judeţeană...” mi-a răspuns stimabilul domn, care a completat că presa acreditată a fost deja invitată. Doar bloggerii nu au acces.
Deci am interzis. Aşa mi-a zis! 🙂
Aşa că m-am gândit că dacă tot nu pot să pun întrebări acolo, ca deh, nu le sunt prea comod, simulez un dialog aici, pe internet. 🙂
Sunt foarte curios cum vrea domnul Băsescu să vină cu un suflu nou, aşa cum spune în emisiunile TV în care este invitat în ultima vreme, considerând că reprezentantul său a fost pe rând, director al Pieţelor din Bacău, Viceprimar, prefect, consilier local, funcţie din care a plecat datorită unui conflict de interese… etc etc.
Rămân la convingerea că exista cineva în toată organizaţia de Bacău care să fi reprezentat o reală soluţie pentru comunitate, dacă tot avem pe buze cuvântul schimbare.
Dar ajunge cu atâta subiectivitate!
Ia urmăriţi voi acest pamflet şi vă minunaţi! 🙂
Cu bine,
Dorin Chirilescu