Câteva precizări cu privire la ședința de consiliu local din 28.01.2021

Am constatat cu stupoare că seria de atacuri la adresa mea continuă, de această dată fiind acuzat atât de primarul Stanciu-Viziteu cât și de viceprimarul Ghingheș precum că aș fi votat, alături de alți colegi din consiliul clocal, împotriva  “operaționalizării Serviciului Municipal de Utilități Publice” și astfel aș fi “pus în pericol bugetul local.”

Consider că e necesar să fac niște clarificări, pentru a lămuri acest aspect și pentru a vă demonstra că ceea ce propagă postacii de partid în spațiul public e un mesaj deformat și tendențios, menit să denigreze și nu să informeze corect opinia publică.

Majoritatea consilierilor locali au decis să amâne darea în administrare a unor servicii de utilități publice către Serviciul Municipal de Utilități Publice Bacău până la adoptarea bugetului (cu durată de câteva săptămâni), în principal din cauza faptului că executivul a avut pe ordinea de zi și un proiect de hotărâre ce prevedea acordarea unui împrumut de 500.000 lei Serviciului Municipal de Utilități Publice în vederea efectuării unor cheltuieli de funcționare, deoarece aceștia nu dispun de fonduri suficiente. (proiectul 31 de pe ordinea de zi).

Observațiile colegilor mei au fost în sensul că se solicita acest împrumut de 500.000 de lei (cinci miliarde de lei vechi) din bugetul local, fără să fie constituit bugetul pe 2021, astfel propunerea a fost de a amâna aprobarea proiectelor legate de acest serviciu, până ce vom avea cifre clare cu sume alocate, eventual și un raport estimativ de cheltuieli.

Deci, nici vorbă de blocaje din partea consilierilor, ci pur și simplu s-a solicitat o amânare de câteva săptămâni până la buget, pentru a exista o acoperire financiară clară.

Aici proiectul cu imprumutul:

https://municipiulbacau.ro/wp-content/uploads/2020/01/proiect-aprobare-imprumut-smup-final-1.pdf

Până aici am explicat în câteva cuvinte ce s-a întâmplat în realitate:

Deci amânare pentru câteva săptămâni până la buget și nu “votat împotrivă” sau “pus în pericol bugetul local”.

Votul meu a fost de “abținere”, după ce am ascultat argumentele colegilor care au luat cuvântul.

Acum să vă prezint și partea interesantă a subiectului:

Am citit pe pagina viceprimarului Ghingheș, fost consilier independent în mandatul trecut, acum reprezentând partidul PLUS în alianță cu USR și practic “mâna dreaptă a primarului Stanciu-Viziteu, precum că “ne paște o ditamai amenda din partea Autorității Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) din cauza că încă avem măturătorii în organigrama primăriei și a faptului că SMUP nu a fost operaționalizat încă din 2018, când fosta administrație l-a înființat fără a duce demersul la capăt.

Dacă ANRSC va amenda municipiul Bacău, ce ziceți, să le trimitem amenda acasă? Asta pe lângă faptul că ar trebui cu toții să îi amendăm cu mesaje și cu petiții pentru amânarea curățeniei în Bacău.”

De fapt am citit de vreo două ori, să îmi dau seama dacă citesc bine:

Deci viceprimarul Municipiului Bacău, care răspunde direct de Direcția de Salubrizare, agrement și parcuri, ne spune nici mai mult nici mai puțin că “amânăm curățenia în Bacău”, pentru că nu au votat cu două mâini consilierii locali respectivele proiecte, ci le-au amânat.

Domnul viceprimar ridică aproape 12.000 de lei pe lună de la casierie pentru a desfășura niște activități, dar ne spune cu stupoare că șe așează cuminte pe un scaun și nu mai miscă un deget, deși atribuțiile sale sunt clare iar curățenia în oraș a fost asigurată până acum cu lucrătorii existenți.

Bravo, Bravo! Poate vă luați și un concediu, că noi plătim salariul, nicio problemă.

Dar partea cea mai interesantă nu e aceasta, ci faptul că în mod total surprinzător, domnul viceprimar Ghingheș a fost singurul consilier local (pe atunci independent) care a votat ÎMPOTRIVA ÎNFIINȚĂRII SERVICIULUI MUNICIPAL DE UTILITĂȚI PUBLICE în 2018, pe timpul administrației Necula.

Surprinzător, nu? 😊

La punctul 3 de pe ordinea de zi a ședinței consiliului local din data de 19.02.2018, la Proiectul de hotărâre privind înființarea „Serviciului Municipal de Utilități Publice Bacău” s-a votat în felul următor:

1 vot împotrivă (Ghingheș), 4 abțineri (PNL) și 13 voturi pentru proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Deci acum 3 ani, pe 19.02.2018, mâna dreaptă a primarului Stanciu-Viziteu era total împotriva serviciului pe care acum îl plânge că nu e funcțional și că suntem pasibili de amenzi.

sursa: https://hcl.usr.ro/bacau/2018/pv1902

Domnul viceprimar a fost consilier local independent în mandatul 2016-2020, până în septembrie 2020 mai exact, și deși (poate din neștiință) a votat ÎMPOTRIVA acestui serviciu în 2018, a avut timp aproximativ doi ani și ceva de zile la dispoziție să solicite fostului executiv să intre în legalitate și să nu primim amenzi. A făcut asta? Să răspundă dumnealui.

Acum, revenind la acel proces verbal postat de primarul Stanciu-Viziteu, acesta este din luna iulie 2020. Cred că majoritatea nu au observat acest aspect.

Deci la acea dată, domnul viceprimar era consilier local și avea toate pârghiile să solicite „intrarea în legalitate”. A facut-o? Să ne răspundă dumnealui.

Dar stați puțin, domnul primar ne spune că am pus în pericol bugetul pentru că s-a cerut această amânare de câteva săptămâni până la adoptarea bugetului pe 2021.

Domnul Stanciu-Viziteu este primar cu acte în regulă de la sfârșitul lunii octombrie 2020, deci de peste trei luni de zile!

Este ciudat că deși acum suntem în pericol să luăm amenzi de la ANRSC, de trei luni nu am fost, chiar dacă acel proces verbal prezentat de primar era din iulie 2020 și exista la momentul preluării mandatului acestuia 😊 În schimb, în loc să vină cu o informare în consiliul local privind aceste aspecte urgente, executivul ne-a adus altele, mai importante și mai urgente, precum laptopuri de aproximativ 15000 de lei, tot felul de servicii de consultanță de zeci de mii de euro, referendumuri locale ilegale în valoare de 100.000 de euro sau mărirea taxelor și impozitelor locale.

Să recapitulăm:

viceprimarul Ghingheș: vot ÎMPOTRIVA înființării SMUP în 2018, consilier local până în septembrie 2020 și viceprimar în prezent, nu face nimic pentru a intra în legalitate în raport cu ANRSC.

Stanciu-Viziteu; primar de peste trei luni, nu informează pe nimeni de acel proces verbal și consideră prioritare alte activități, deși eram pasibili, așa cum susține și dumnealui, de amenzi din partea ANRSC.

Cine a pus în pericol de fapt bugetul local până acum?

Cred că dacă vorbim de trimis amenzi în poștă, domnii menționați ar trebui să își facă publice adresele de domiciliu.

Vă las pe dumneavoastră să concluzionați, cu rugămintea să  nu plecați urechea asupra postacilor de partid, pentru că ei au un scop bine definit de a denigra.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.