Trofeul Festivalului Adamas a ajuns la Buhuși

foto: Formația DanceSport Dreams Buhuși, de la Școala de Dans Adamas Buhuși, câștigătoarea Marelui Trofeu al Festivalului Dansului Adamas 2019 (Rebeka Dornescu, Ioana Găucan, David Dumitru, Andrei Pușcalău, Amalia Furtună, Ilinca Frigură, Rebecca Damian, Aida Smău, Andreea Filimon, Alexandru Negoiță, Giorgia Cojocaru, Fabiana Cojocaru – Instructori: Adriana Mitrea și Florin Ștefănescu)

 

Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău a găzduit sâmbătă, 23 februarie, Festivalul Dansului Adamas ediția 2019, un eveniment organizat de Academia de Dans Adamas Bacău în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bacău.

La startul acestei întâlniri s-au aliniat peste 600 de participanți de toate vârstele din Bacău, Onești și Buhuși. Aceștia au evoluat în 38 de formații aducând pe scenă numere de dans sportiv, street-dance, balet, folclor, majorete, zumba, ș.a.

Festivalul a avut și o secțiune de concurs în care șase formații s-au întrecut pentru marele trofeu.

Podiumul a fost alcătuit din Savage Crew (street-dance) de la Academia de Dans Adamas care s-a clasat pe locul III, Ansamblul Folcloric Bobocul de la Art Club Bacău pe locul II, Trofeul Festivalului fiind adjudecat de formația DanceSport Dreams de la Școala de Dans Adamas Buhuși care s-a impus cu un colaj de dans sportiv format din samba, cha-cha, rumba și jive.

Am auzit de eveniment de pe facebook și dacă tot mi-am propus să promovez și lucrurile bune sau evenimentele pozitive din Bacău, am decis să vi-l fac cunoscut.

 

Cu respect,

 

Dorin CHIRILESCU

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.